Erorile medicale, de cele mai multe ori, sunt consecința unui sistem medical dezorganizat si nedotat corespunzator cerintelor medicale actual

Dragi prieteni, colegi, amici si cunostințe…dragi concetățeni!

Trăim o perioadă fără precedent in România! Erorile medicale, din sistemul medical românesc, sub toate formele lor, sunt mai evidente si mai vizibile decât oricând! Aceste erori medicale, sunt de fapt, ceea ce specialistii consideră ca poartă denumirea de „Malpraxis Medical”, ca terminologie juridică.

Vă aștept pe toți cei care ați fost victime ale sistemului medical și implicit ale acestor erori medicale, atât pe întreg personalul medical (medici, farmaciști, medici stomatologi, asistenti medicali, infirmieri sau moașe), cât și pe pacienții respectivi (beneficiari ai serviciilor medicale), să găsim împreună soluții pentru rezolvarea respectivelor probleme! Aceste situații nedorite v-au afectat mult și datorită lor ați suferit prejudicii privind starea de sănătate a dumneavoastră și chiar viața, in anumite cazuri.

Prejudiciile respective au avut un pronunțat caracter, material și moral, asupra tuturor participantilor implicați in exercitarea actului medical. Soluția remedierii acestor probleme este dependentă de colaborarea pe care o putem realiza între noi in viitor! Un dialog deschis, cinstit si corect este primul pas spre gasirea solutiilor necesare! Următorii pași urmează sa fie facuți impreună de noi, in funcție de fiecare situație particulara. Vă imbrățișez pe toți și acum vă doresc multă, „foarte multă” sănătate!