În rândurile care urmează vreau să mă prezint, pentru cei care incă nu mă cunosc .

În randul colegilor avocați, sunt considerat un Maestru, în adevăratul sens al cuvântului și un OM pe care se pot baza cei care au nevoie de mine. Aș putea scrie multe Pagini într-o prezentare sumară a mea.

Am avut onoarea să fiu format de primul Decan al Baroului București, de după 1989, Maestrul Av. Niculae Cerveni, al cărui apropiat am fost până la decesul acestuia în anul 2004.

Am pătruns în tainele profesiei “cu dreptul” în cea mai mare Casa de Avocatură din Romania, de după Revoluție, unde în foarte scurt timp, la vârsta de doar 32 de ani, cât aveam în anul 2001, am fost desemnat cel mai apropiat colaborator al Av. Niculae Cerveni, care la acea vreme avea peste 200 de avocați în Birourile Domniei Sale.

Nici până la aceasta oră, în Romania nu există o Casă de Avocatură de o asemenea anvergură și efectul colaborării mele cu Maestrul Niculae Cerveni se vede în toată cariera mea fulminantă, de după decesul ilustrului avocat Cerveni, în anul 2004.

Ulterior, ca toți cei care trăiesc în România, m-am izbit de neajunsurile și lipsurile sistemului social, dar întotdeauna am găsit cele mai bune soluții pentru clienții mei, în problemele juridice în care am fost solicitat.

Am fost în anul 2008 cel mai tânăr Candidat din istoria Baroului București (având atunci 38 de ani), la Demnitatea de Decan al Baroului București, unde datorită vechilor mentalități nu am reușit să obțin voturile necesare preluării respectivei funcții.

În anul 2011 am candidat din nou, însa gândirea colegilor, că un confrate de 42 de ani ar putea să fie într-o Demnitate unde cei dinainte aveau cel puțin 55 de ani, a avut deasemenea efecte și nu am fost ales.

Am avut deasemenea nenumărate apariții televizate, în perioada 2010-2014, pe diverse teme juridice de importanță foarte mare la nivel național, unde am fost invitat în calitate de Expert, la acea vreme.

În anul 2019 mi-am depus, la solicitarea multor colegi, după 8 ani de zile, Candidatura la Demnitatea de Decan al celui mai mare Barou din Romania, care numără în prezent peste 9.000 de avocați ce își exercită profesia, Baroul Bucuresti și pentru Consiliul Baroului București, venind cu mult curaj din afara sistemului respectiv și având șanse mai mari ca niciodată să câștig un loc în Conducerea acestei Megainstituții profesionale.

În anul 2006 am fost în discutii pentru a fi Ministrul Justiției, însă, ca în politică… a aparut “din altă parte” Domnul Cătălin Predoiu, care a fost Ministru Justiției nu mai puțin de 8 ani de zile ulterior.

Prin corectitudinea de care am dat dovadă permanent și prin faptul de a fi un om demn, nu am recurs la niciun compromis pentru a fi numit în vreo funcție, preferând să îmi văd cât mai bine de Profesia de Avocat, care pentru mine, reprezintă viața mea.

Am o activitate profesională extraordinară, neîntreruptă de peste 23 de ani în domeniul juridic, din care peste 20 de ani doar în cadrul Baroului Bucuresti și un procent covârșitor al cauzelor câștigate în instanță … greu de egalat de altcineva, de aproximativ 90%.

M-am specializat în toți anii aceștia în mai multe ramuri ale Știintei Dreptului, cum ar fi: Drept civil și Procedură civilă, Drept penal, Dreptul muncii, Contencios administrativ și fiscal, Dreptul familiei, Drept comercial … și dacă am omis o anumită materie, îmi cer scuze!

Am fost solicitat în cele mai mari, complexe și grele dosare, atât civile, cât și de natură penală, pe care le-am dus la sfârșit de cele mai multe ori, obținând cea mai bună soluție, care putea fi obținută legal.

Orice litigiu de natură juridică mi-a fost încredințat spre analiză, nu am zis niciodată că nu știu sau că nu pot să mă ocup de cazul respectiv, indiferent de complexitatea situației juridice respective.

Am găsit întotdeauna cele mai bune soluții juridice spre a veni în sprijinul și ajutorul celor care au apelat la mine, în limite pecuniare suportabile, dar și în funcție de complexitatea dosarelor respectivilor clienți. Dintre persoanele fizice care au fost reprezentate de mine, foarte puține nu au fost pe deplin mulțumite, însă nu poți mereu să mulțumești pe toată lumea, parte dintre aceștia venind să mă angajeze când șansele de câștigare a cauzelor lor erau aproape zero, sub procentajul minim de apreciere.

Cu toate acestea, au fost multe dosare câștigate și care la început nu erau cotate cu șanse de câștig.

Multe instituții din România au fost reprezentate cu profesionalism maxim de mine și există astăzi datorită rezultatelor pozitive obținute de către mine.

Datorită profesionalismului meu, am avut colaborări cu multe Universități de Stat și Private din România, pe care le-am ajutat “să nu ajungă” în situații critice, situații urmărite probabil de diverse “grupuri de interese” cu scopuri contrare acelor instituții.

Am avut deasemenea colaborări și cu Academia Oamenilor de Știință, precum și cu Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității de Stat din Oradea, între anii 2008-2011, când respectiva instituție, alături de Universitatea din Oradea, a fost nevoită să treacă prin momente foarte grele, declanșându-se împotriva acestora nu mai puțin de 24 de procese, la Curtea de Apel București.

În final toate procesele respective au fost câștigate de către mine, cu toată oponența factorilor influenți. Justitia a Triumfat, ajutată fiind de profesionalismul meu.

Sunt un avocat renumit și de mare suces profesional, dar în primul rând sunt un OM cu o atitudine, demnitate, profesionalism, seriozitate și competență greu de egalat. Sunt un OM DE ONOARE.

Sunt un om corect și înțelegător față de oameni, sunt punctual și nu agreez persoanele neserioase sau care nu își respectă angajamentele luate, în raporturile de colaborare cu mine.

Ar fi multe de spus, dar timpul dumneavoastră, ca și al meu, este foarte important și prefer să vă convingeți singuri, apelând cu încredere la serviciile mele, atât pe linie de Consultanță, cât și de Reprezentare în Instanțe, în orice Spețe din orice domeniu juridic, cât și la orice nivel de competență materială sau teritorială a instanțelor.

Am avut Cauze pe care le-am reprezentat aproape la toate instanțele existente în România, unde am înregistrat succese neașteptate de multe ori și prin urmare, dacă situația o impune și cineva are

nevoie de serviciile mele, voi merge acolo unde este nevoie de mine, indiferent de zona geografică a țării noastre, daca mi se va solicita. Garantez pentru aceasta, în fața oricarei persone.

Pentru informatii de specialitate, litigii izvorâte sau în curs de desfășurare precum și consultații sau consultanță juridică, sunt apelabil de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-19.00, la numerele de telefon: 0729.159.587 sau 0745.666.446.